Unde e locul pedagogiei teatrale în învățământul preuniversitar?

,,Astăzi ne puteți vedea…” așa ar fi trebuit să înceapă postarea mea, dar, din păcate, nu ăsta e începutul.

M-am gândit și răzgândit de un milion de ori dacă să fac sau nu postarea asta și în cele din urmă am decis să vă spun povestea mea, pentru cine are răbdare să o citească.

Am fost pasionată de teatru dintotdeauna, dar nu am avut norocul în liceu să existe o trupă de teatru… Am fost extrem de bucuroasă când am auzit că domnul profesor Nelu Morar a înființat la Șaguna trupa de teatru ARTfel. Am început să colaborez cu trupa încă din anii studenției. Am scris, pentru disertația de la master, primul meu text colaborativ alături de membrii trupei de atunci (una dintre eleve este acum o actriță minunată). Colaborarea cu liceul a continuat și în 2016, când, alături de Marina Hanganu, am construit împreună cu elevii liceului primele noastre performance-uri telematice (proiectul Tele-City, iar momentele încă se pot găsi online, pe YouTube). Am continuat să lucrez cu trupa de teatru ARTfel și pentru teza mea de doctorat. Când domnul profesor a plecat din liceu și trupa a rămas fără coordonator, atunci m-am implicat și mai mult. Colac peste pupăză, a venit pandemia și aveam pe cap și finalizarea tezei de doctorat. În perioada pandemiei, m-am ocupat de preselecțiile online, am lucrat online cu elevii pentru a scrie texte dramatice în regim colaborativ pentru teza mea de doctorat, am lucrat la un moment online pentru Serbarea de Crăciun a liceului și am creat un blog unde să poată posta elevii articole, texte dramatice proprii, interviuri, cronici etc. Până aici, toate colaborările au fost frumoase și m-au făcut să simt tot acel spirit șagunist despre care tot auzeam când eram elevă. Dar povestea nu se termină aici…

În toamna acestui an, am avut o întâlnire cu actuala doamnă directoare a Colegiului Național ,,Andrei Șaguna” din Brașov, căreia i-am prezentat metodele mele de lucru. I-am lăsat două copii ale cărților mele (între timp am terminat și teza de doctorat, am primit titlul de Doctor în Teatru și Artele Spectacolului și am publicat două cărți despre metoda de lucru colaborativă a Teatrului devised/colaborativ). Pe lângă cele două cărți, i-am dat și niște materiale printate care prezentau pe scurt metoda mea de lucru și obiectivele educaționale propuse pentru a le atinge în cadrul trupei. Tot la această întâlnire, doamna directoare mi-a transmis că își dorește ca trupa să participe în special la trei mari evenimente ale liceului: Ziua Liceului, Serbarea de Crăciun și ȘagunaFest. Aveam deja o idee pentru Ziua Liceului, pe care i-am expus-o atunci: să construiesc un performance alături de elevi pornind de la tradițiile numeroase ale liceului. Totul a fost ok.

Am început să lucrez cu trupa pro bono. Nu am primit bani pentru activitățile pe care le-am susținut cu trupa. Nu pot numi nici măcar voluntariat ceea ce am făcut pentru că nu am primit nicio adeverință de voluntariat. Am lucrat cu elevii și, după cercetări și interviuri, am scris, colaborativ, un text pornind de la tradițiile liceului, așa cum propusesem. Simt nevoia să mai adaug aici că pedagogia pe care am abordat-o în cadrul trupei a fost întotdeauna una avându-l pe elev în centru. În trupă am avut regula ,,nu există corect sau greșit”, am avut întotdeauna o comunicare deschisă, iar fiecare elev s-a putut exprima liber fără să fie judecat. Am încercat să le creez un spațiu în care să se simtă în siguranță să experimenteze și să descopere.

Revenind la poveste. Am început să repetăm pentru momentul nostru pentru Ziua Liceului. De la bun început a fost greu. Nu am avut o sală în care să repetăm, iar de cele mai multe ori, doamnele de serviciu ne puneau să ne mutăm dintr-o sală în alta, ba ca să facă curat, ba pentru că e curată sala și să nu facem mizerie… În Sala Festivă, unde trebuia prezentat momentul, am reușit să repetăm prima oară cu două săptămâni înainte de eveniment. Ceea ce s-a întâmplat mai apoi încă este un șoc pentru mine...

Miercuri, 23 noiembrie, elevii au avut o repetiție la care a participat și doamna directoare, la care eu, din păcate, nu am fost prezentă. Precizez că elevii nu au fost singuri, ci împreună cu o altă doamnă profesoară, alături de care coordonam trupa. Concluzia acelei întâlniri (exprimată pe un ton iritat, din câte am înțeles): totul este prost și trebuie schimbat. Practic, ar fi trebuit construit un moment cu totul nou care până pe 29 noiembrie să fie gata de prezentat în fața publicului. Vineri, 25 noiembrie, m-am dus la liceu pentru a discuta cu doamna directoare și pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat la repetiția de miercuri. Răspunsul care mi s-a oferit a fost că totul este prost, textul, momentul, tot, iar argumentul pentru care totul a fost ,,prost” este nerespectarea dorințelor doamnei directoare. Menționez că la întâlnirea din toamnă, doamna directoare nu mi-a transmis ce și-ar dori exact, ba chiar a părut încântată de ideea performance-ului pornind de la tradițiile liceului. În spiritul lucrului colaborativ, am fi apreciat sugestiile de îmbunătățire argumentate ale doamnei directoare și am fi fost mai mult decât dispuși să facem modificările necesare dacă am fi înțeles punctual ce anume era ,,prost” la textul și momentul nostru.

Nu m-am simțit în viața mea așa. De când există trupa în liceu, niciun profesor sau director nu i-a impus trupei ce să facă… Am simțit că munca mea și a elevilor nu a contat nici cât negrul sub unghie. Am lucrat cu profesori și licee din toată țara și niciodată nu am pățit așa ceva, niciodată nu a fost redusă munca mea la zero.. Ce m-a durut și mai tare este că eu am ales să fac aceste lucruri din spirit șagunist și de dragul liceului în care am crescut…

În semn de protest împotriva limitării exprimării artistice, și eu, și elevii ne-am retras din trupă. În momentul de față, simt că ceea ce se întâmplă în liceu nu mă reprezintă ca fostă șagunistă. Profesorii mei m-au învățat să nu tac când simt că sunt neîndreptățită, să cer explicații și să ofer explicații argumentate când este cazul. Eu am încercat să fac tot ceea ce a ținut de mine. În cadrul evenimentului de astăzi, au fost alte eleve care au prezentat un alt moment și, spre marea mea surprindere, au fost folosite pasaje din textul nostru ,,prost”.

Vă las mai jos textul pe care ar fi trebuit să îl prezinte elevii astăzi. Și vă întreb: este normal să se întâmple așa ceva în 2022? E normal să fie limitată expresia artstică? Este normal să nu îi apreciem pe artiști și munca lor?

Conceptul regizoral:

Textul urmează să fie împărțit în 3 momente care vor fi prezentate separat pe parcursul întregului eveniment.

1. R. și H. vor prezenta primii. Cei doi elevi vor porni discursul din băncile Sălii Festive, urmând să vină în fața publicului, unde vor avea proiecții cu imagini pe videoproiectorul din spate.

2. Al doilea moment, M&A, va porni tot din bănci. Cei doi elevi vor părea că se ceartă și că ,,deranjează” evenimentul, urmând să vină în fața publicului și să aibă un joc comic de ,,eu vreau să spun, ba nu, eu vreau să spun”.

3. Ultimul moment. A. va fi sus la balcon de unde va prezenta folosindu-se de elementele reale ale sălii. La final, O. va invita corul liceului să intre. O va ține discursul în fața publicului, iar colegii din cor vor reacționa (comic) la textul lui O.

În final, O. va mulțumi publicului și îi va prezenta și chema la aplauze pe colegii săi.

Textul a fost scris în regim colaborativ alături de elevi. Fiecare elev s-a documentat și apoi a scris pornind de la materialul documentat, împletindu-l cu povești personale:

R.

Șaguna. De cum te apropii de colțul terenului de sport, poți simți că te afli într-un loc cu totul special, cu o istorie labirintică, dar cu un spirit viu, ce mișună prin coridoarele misterioase străbătute de zeci de generații ajunse mai departe decât își puteau imagina vreodată.

Bun! Din câte știu, printre noi se află astăzi foști șaguniști… poate chiar și meșotiști.În orice caz, își mai aduce cineva aminte imnul școlii?

Ei bine, pentru câțiva dintre cei care participă la evenimentul de astăzi, acesta este motivul pentru care au venit: amintirea cu drag a anilor de liceu, a tradițiilor sale unice, a nenumăratelor aventuri și, cu siguranță, a orelor de fizică (asta pentru cei de la uman).

Că tot am lăudat diversele tradiții ale liceului, printre cele mai importante, prin intermediul cărora începe și se termină fiecare an școlar, se numără Botezul și Maialul.

Să începem cu geneza. Botezul sau Comanda reprezintă inițierea fiecărui sagunist, fie elev, fie profesor. Poate să fie o experiență super distractivă! Acest lucru depinde, desigur, de cât de blânzi sunt nașii. Am vorbit cu diverși colegi și încă și acum își aduc aminte cu bucurie de momentul botezului. Eu, până nu m-am văzut cu picioarele pe pământ, nu am putut să mă calmez, de frică să nu fiu scăpat de către firavii mei nași, însă acest moment, îl privesc acum dintr-o cu totul altă perspectivă, pentru că…mna…sunt în viață!

Am adorat maxim întregul eveniment. Drumul a fost unul inedit, fanfara alăturându-se nouă, unde am râs, am cântat imnul școlii (poate de prea multe ori), mi-am făcut noi prieteni și am discutat cu groază (sau cauțiune!) despre ce urma să se întâmple.

Odată ce am ajuns la Pietrele lui Solomon, am fost destul de panicat, mai ales vâzându-i pe cei de-a 12-a cum se aliniau și rânjeau malefic, așteptând cu nerăbdare să ne stropească cu vin, șampanie și, mai ales, oțet.

Am cântat cu toții tradiționalul cântec “Ce vine de-acolo”, în timpul căruia și-a făcut apariția, ca în fiecare an, Fuchs Major, ce a dat startul primirii celor de a 9-a în marea familie șagunistă.

După ce am fost inițiat, m-am simțit ca după un test la fizică: ușurat, transpirat și, în acest caz, plin de oțet.

Petrecerea ce a urmat a fost una extrem de frumoasă, în cadrul careia m-am simțit extraordinar de bine.

Acest eveniment este unul dintre cele mai vechi tradiții saguniste, mai exact, la sfârșitul secolului al XIX-lea, elevii din Gimnaziul românesc greco-ortodox (în prezent Colegiul Național Andrei Șaguna), s-au organizat într-un coetus studențesc după modelul gimnaziului săsesc din Brașov. În secolul al XX-lea coetusul studențesc preia denumirea de comanda, pe care orice șagunist o știe.

Experiența botezului încă îi aduce în fiecare an împreună pe cei din anii mai mari, alături de boboci, acestia simțindu-se acceptați în marea familie șagunistă.

H.

La fel de frumoasă și cu o mare încărcătură emoțională este și serbarea destinată claselor a 12-a, Maialul, un rămas bun de la viața de liceean și un bun venit călduros în viața de adult (viața platitorilor de taxe):

“Îmbrățișări și lacrimi, amintiri,

Se-apropie clipa marii despărțiri“

Elevi nerăbdători, dornici să petreacă o zi minunată alături de colegi și profesori, la Pietrele lui Solomon, acompaniați de către fanfară, cam așa s-ar descrie Maialul, clipa marii despărțiri. Ah, și să nu uităm de mirosul de grătar, voia bună și atmosfera plină de viață, lacrimi de fericire și nostalgie.

De atâția amar de ani de când sunt în acest colegiu, în care, cu chiu cu vai, am crescut până la urmă, am tot așteptat să particip la celebrul Maial, dacă tot n-am avut șansa de a participa în marea oțetire, geneza liceenilor șaguniști.

Maialul marchează începutul unui sfârșit, sfârșitul anilor cei mai frumoși, prefacerea în oameni mari a unor copii, dar nu chiar într-o zi, și bineînțeles, venirea prea vestitului și măritului examen de Bacalaureat. În timpul Maialului nu există nicio urmă de melancolie bacoviană, ci e plin de râsete, zâmbete și distracție, poate i-ar servi drept inspirație chiar și lui Caragiale…

Maialul are în spatele său o istorie foarte bogată, adus pe meleagurile noastre de către Sași, era una dintre cele mai așteptate sărbători ale primăverii. Însă cel mai faimos Maial era cel organizat de către elevii Liceului Ortodox din Brașov, știe cineva dacă mai există liceul?…nu? Speram să mă ajutați voi… Ah, am uitat să precizez că Maialul acelui liceu se mai numea și Maialul Șagunist? Această tradiție nu a rămas exclusivă meleagurilor brașovene, ci chiar s-a răspândit! Odată cu Marea Unire în 1918, tradiția a fost adoptată și de clujeni! Dar pe lângă ei, ni s-a alaturat și Sibiu și Sighișoara. Maialul se ține încă de la înființarea gimnaziului, iar până în zilele de azi, el este un prilej pentru toți liceeni, mai ales celor în anii terminali (cărora le transmitem cat mai multă stabilitate emoțională) și dascălilor șaguniști să se bucure unii de alții, să sărbătorească venirea încă unei veri, și pentru unii, ultima adunare între șaguniști. Bobocii răsplătesc bunăvoința nașilor poate cu o mica atenție, sau poate doar cu o îmbrățișare care să le dea energie pentru ultima sută de metri a aventurii liceene.

Soldații anilor terminali au, așadar, un motiv să nu mai asculte ani de liceu pe repeat și să împărtășească o ultimă celebrare alături de colegii și profesorii dragi lor, o ultima poza lipită în catalogul amintirilor din liceu, lângă care este scris, de abia vizibil, deoarece au rămas fără cerneala în toate pixurile de la cate eseuri și subiecte de bac și grile fac, “ultimul maial”.

M&A

M: Dragi elevi și cadre didactice! Iarna, toata lumea se gândește la serbare, însă vă invităm în fiecare an la un TÂRG BROBDINGNAGIAN!!! (gigantic în engleza). Deși poate puțin degerați de frig, obosiți, înfrigurați și înfometați, suntem cu zâmbetul pe buze, în curtea prestigiosului Colegiu, ca să vă încântăm cu minunatul nostru bazar de Crăciun. Bazar ce vă face să uitați de tot greul trăit în școala aceasta și vă duce cu gândul la frumoasa vacanță binemeritată. Ceva ceea ce vă aduce aminte că o superbă perioadă se apropie și vă face să simțiți atmosfera Crăciunului într-un mod aparte alături de toți profesorii și minunată comunitate a șaguniștilor.

A: Târgul de Crăciun este un eveniment special, deoarece ne aduce împreună. Personal, nu am prins aceasta tradiție, încă!, dar, din câte am auzit, elevii gătesc acasă prăjituri de Crăciun, pe care mai apoi le aduc la școală, unde, spre deliciul nostru, care nu am contribuit cu absolut nimic la ele, le mâncăm.

M: Nu o să puteți rezista mirosului de turtă dulce, ciocolată caldă cu muuuuuultă frișcă și ceai de fructe de pădure. Nu o să plecați bineînțeles nici cu mâna goală, fără să fi cumpărat un ornament confecționat de elevii ajutați de profesori sau mii și mii de alte ciudățenii…

A: Atmosfera de sărbători e completată de decorațiuni expuse în toate colțurile liceului și muzica de sezon. Dacă ar fi să îmi imaginez acest eveniment, cred ca m-as simți precum în filmele de Crăciun americane. Este un moment deosebit pentru a mă distra cu colegii mei și, în același timp, de a mă bucura de spiritul Crăciunului care a colindat Șaguna.

M: O sa experimentați împreună cu mine, deoarece și eu ca voi sunt o necunoscătoare (neofită), un boboc abia botezat, cu babețica la gât. Sunt convinsă însă că vom fi plăcut surprinși de toate cele pregatite aici! Vă invităm în LUMEA CRĂCIUNULUI ȘAGUNIST unde o să simțiți că ați intrat într-o altă lume!

A: Însă Crăciunul trece cu rapiditate și trebuie să ne reorientăm. Ziua Limbilor Europene are loc în Sala Festivă și care e compusă din mai multe activități interesante, precum dezbateri, jocuri în diferite limbi, kahoot, programe muzicale și multe altele.

M: Mulți dintre voi poate se întreabă ce înseamnă și când a mai apărut și aceasta nouă tradiție în Șaguna și oare ce semnifică aceasta. Ei bine, fiind nouă pe aici, nu vă pot da foarte foarte multe detalii, lăsându-l la conducere pe colegul meu din a 10-a, Andrei. Dar fiindcă îmi place să vorbesc și nici să mai tac nu e posibil, am încercat sa mă documentez măcar așa, un pic, să văd despre ce e vorba și să vă fac să înțelegeți mai ușor.

A: Eu nu am avut ocazia de a participa… (întrerupt rapid)

M: Și nu te judecă nimeni! Ziua limbilor europene este un eveniment abia apărut și pentru care sperăm ca într-o bună zi, peste ani și ani, să poată deveni o adevărată tradiție a liceului. Ziua limbilor europene a fost un bun prilej de-a sărbători diversitatea limbilor europene prin tot felul de activități interactive.

A: Dacă ar fi să-mi imaginez acest eveniment, atunci mi-as închipui o Sală Festivă plină de elevi, care vorbesc o multitudine de limbi: franceză, italiană, spaniolă, chiar și bască (probabil?).

M: Pe lângă Sala Festivă unde se întâmplă evenimente minunate și în curtea școlii noastre pauzele au fost pline de copii, pasionați ai limbilor europene, având chef de joacă și distracție. Unul din frumoasele evenimente din program a fost găzduit în curte, numindu-se ,,Pașaport internațional’’, un joculeț în care elevii au încercat să rezolve provocările de la standurile a 12 țări, pentru a aduna ștampile într-un pașaport și a participa la tombolă. Sună interesant, nu? Și asta este numai un lucru din toate câte s-au întâmplat, dar mai mult nu divulg. Dacă aveți chef de distracție, vă așteptăm la anul chiar aici unde se întâmplă multe lucruri frumoase. Hai să ajutăm acest frumos eveniment să devină tradiție! Dar gata, mă opresc! Eu v-am zis ca îmi merge gura și când dorm.

M: Cred că în sfârșit am ajuns la evenimentul meu preferat! Șaguna Fest! Cum v-am spus adineauri, sunt elevă șagunistă de doar câteva luni și habar nu am ce înseamnă cu adevărat Șaguna Fest și toate activitățile care au loc în acea zi! Fiind… (e întreruptă)

A: Însă am găsit eu! ahe hem. La începutul lunii iunie, au loc tot felul de concerte… (e întrerupt)

M: FIIND nevoită să-mi fac acest discurs, am început să caut si să mă documentez. Din puținul pe care l-am găsit, vă spun sincer ca m-am îndrăgostit iremediabil de eveniment și sunt atat de nerăbdătoare să se facă luna iunie pentru a începe. Odată cu Șaguna Fest este și Ziua Sportului Sagunist unde elevii noștri joacă fotbal, basket,volleyball, și handball. Sporturi minunate la care sunt extrem de nerăbdătoare sa să asist… în mod pasiv, de preferat. Nu ca Andrei, în mijlocul acțiunii.

A: Am fost unul dintre participanți anul trecut, unde am jucat fotbal, dar unde, din păcate, nu am reușit să înscrie niciun gol din cauza emoțiilor. Chiar și-așa, mi-am făcut prieteni noi și m-am distrat pe cinste. Când arbitrul a dat fluierul de start, adrenalina a început să crească din ce în ce mai mult, secundele treceau, iar dorința mea arzătoare, parcă de nebun, de a da gol, era de neoprit. Din ce am învățat eu la fotbal, pentru a face un meci bun, trebuie să fii calm. Eu numai calm nu am fost. Am ratat multe ocazii de gol, din cauza nervozității mele, dar totuși am dat multe pase bune care s-au transformat în pase de gol și care m-au ajutat să îmi crească moralul.

M: Pe lângă sport, în curte mai au loc grămadă de alte evenimente frumoase. Concerte, recitaluri, spectacole, întâlniri cu oameni de valoare ai Șagunei, dezbateri, filme ecranizate și câte și mai câte!!! Pare a fi cu adevărat cel mai complex eveniment de până acum!

A: Gata, Mara, ai vorbit destul! Trebuie să plecăm că altfel, îi ținem pe invitați aici până mâine dimineață.

A.

Sala Festivă întrunește cu fiecare ocazie familia șagunistă pentru a aniversa diferitele tradiții care transmit istoria acestui colegiu prin fiecare “AS” cusut în piept și purtat cu mândrie de toți “urmașii lui Șaguna”. Aceasta aminteşte de premiera operetei „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu. [stil sobru farcical] Sala este construită în stil neoclasic de către arhitectul Ștefan Emilian între anii 1851-1856. Ia, fiți atenți, ăștia care va dați șaguniști cu acte în regulă, știți voi, oare, cine a pictat pe aici acum vreo 150 de ani? E, nimeni? No, hai că vă zic eu: în anul 1862, un individ pe nume Iosif Clement a luat pensula, un tub de vopsea și hopa!!!, uite Sala Festivă decorată cu tot felul de picturi alegorice! Tot atunci, peretele frontal a fost împodobit cu deviza „Litteris et virtuti”, deviza permanentă a colegiului nostru, la care se adaugă valorile de Bine, Adevăr şi Frumos pe care le promovează. Din momentul în care ușile grele care sigilează această imensă încăpere se deschid cu scârțâitul lor atipic, mă cuprinde un aer nostalgic, de parcă emoțiile tuturor elevilor a celor 165 de promoții care au cântat pentru ultima oară imnul Șagunei chiar aici, în Sala Festivă, plutesc deasupra acestor bănci. Este un sentiment de reverie, mândrie, dar mai ales de recunoștință față de toți care au contribuit la renumele pe care astăzi Colegiul îl are internațional. Dacă vă uitați prin jur, nu aveți cum să ratați balcoanele impozante de la care mai atârnă câte un fular în timpul Serbării de Crăciun. Wooooa, alt punct sensibil.. Știți, boboc fiind, nu am mai participat la acest eveniment până anul acesta, unde prezența mea va fi necesară și obligatorie pentru propriile interese. Pot doar să îmi imaginez cum va fi doar din auzite. Serbarea de Crăciun în formatul actual se leagă de numele profesorului Sorin Apan, creatorul Minisatului Andrei Șaguna, care le-a adus într-o zi profesorilor de română o ediție a „Viflaimului” de Mircea Vulcănescu, adaptată dintr-o carte care există și astăzi, păstrată de profesorii catedrei de limba română și folosită de fiecare dintre noi pentru momentul Viflaimului, în care generații întregi de gimnaziști din clasa a V-a au jucat începând din 1997, deci de 25 de ani. Un moment impresionant, pe care mulți profesori și-l amintesc, a fost cel în din 2011, când mai multe cadre didactice s-au alăturat colegului lor, Sorin Apan, îmbrăcați în costume populare, și au cântat o colindă împreună. Un alt moment remarcabil a fost în 2020 când, în plină pandemie, mai mulți profesori au cântat un colind împreună, online, la sugestia profesorului Adrian Modrișan, a.k.a. Doru.

O.

Gata, Alexia? Ai terminat?

Probabil vă întrebați cum eu, un boboc, fără vreo cunoștință despre toate ,,nenorocirile” care s-au întâmplat în antichitatea asta de sală, am ajuns să stau în fața voastră și să vă povestesc lucruri care nu m-au interesat până în momentul de față, când am fost ,,obligat” să susțin acest discurs.

Cred ca v-am plictisit destul cu aiureli despre mine așa că mai bine trec la informații despre Sala Festivă. Sala Festivă este un loc emblematic pentru orice fost și actual șagunist. Acest loc ne aduce împreună la fel cum biserica aduce doamnele mai în vârstă la slujba de duminică. Lasand glumele la o parte, haideți să continuăm. După cum spuneam, Sala Festivă reunește în general șaguniști, cu mici excepții bineînțeles. Au fost cazuri în care niște mari personalități au vizitat minunata noastră sală de rugăciune, cum ar fi: Ciprian Porumbescu, violonist și fost profesor al colegiului. Pe lângă el ni s-au alăturat și Regele Mihai I și Ambasadorul Irlandei, Paul McGarry.

Bineînțeles, atmosfera nu ar fi aceeași fără minunatul nostru cor, care ne însoțește la fiecare eveniment important. Activitatea Corului Șagunist a fost reluată în anul 2003 la sugestia doamnei profesoare Andrada Mureșan. Ideea aceasta a fost benefică și pentru numele școlii și pentru elevi. În prezent, corul deține 7 premii naționale, iar anul viitor colegii noștri vor participa la un festival peste hotare, în Roma, în martie 2023. Pe această cale le urăm succes.

Înainte de a le preda ştafeta colegilor din cor vrem să vă mulțumim pentru că ați fost cu noi în această călătorie. Noi suntem trupa de teatru ARTfel, o parte din ea.